1906年创刊的《Viața Românească》？今天刊登了中国诗人殷晓媛的七首诗

2021年7月，1906年创刊、堪称罗马尼亚祖母级文学刊物的《Viața Românească》刊发殷晓媛诗歌七首，包括《质数颂》《22度日晕》《季风云团》《向心力》《假面与弯月面》以及组诗《哥特函数》中的两首。译者为加拿大-罗马尼亚诗人Dr. Diana Manole。

刊物简介：

https://www.viataromaneasca.eu/revista/istoric/

ISTORIC

Revista Viaţa Românească apare în martie 1906, la Iaşi, avându-i ca directori pe Constantin Stere şi  Paul Bujor, acesta din urmă pentru partea ştiinţifică. Din 1907, Paul Bujor se retrage. În fapt, motorul revistei ieşene este G. Ibrăileanu, critic literar şi scriitor, cunoscut publicului larg mai mult datorită romanului Adela decât prin celebra sa carte, pentru iniţiaţi, Spiritul critic în cultura românească. G. Ibrăileanu era secretar de redacţie al revistei, ceea ce, în acei ani, nu însemna un post subaltern ca astăzi, sau nu pentru marele critic. Oricum, G. Ibrăileanu era, în realitate, cel care dădea direcţia revistei. La Viaţa Românească din acei primi ani au mai colaborat I. L Caragiale, Octavian Goga, Al. Vlahuţă (care ar fi sugerat într-o conversaţie la Bucureşti şi titlul revistei), sau azi uitaţii Leon Feraru şi G. Rotică. Ideologia revistei, căci Viaţa Românească poseda în acei ani şi aşa ceva, era poporanismul. Să nu uităm că C. Stere fusese socialist, deportat mulţi ani în Siberia, ca supus rus, şi apoi alesese între a se refugia în Elveţia sau România, stabilindu-se la Iaşi. Aici se alăturase liberalilor, consideraţi încă, precum le spunea cândva Mihai Eminescu, „roşii”, odată cu grupul „generoşilor”, prezentaţi mulţi ani de istoriografia comunistă drept trădători ai mişcării muncitoreşti, în 1898. Articolul program din primul număr al revistei, intitulat Către cetitori, subliniază: „Atunci, luând parte la viaţa culturală tot poporul românesc, adevăratul popor românesc, vom putea avea o cultură naţională, dând în armonia culturii europene răsunetul sufletului nostru.” Un ideal curat poporanist, deşi socialistul de altădată C. Stere era acum un reputat liberal. Viaţa Românească era deschisă şi actualităţii culturale europene, cu articole despre Richard Wagner, de pildă, prezentat de Pompiliu Eliade, dar aici îşi publică G. Ibrăileanu şi cunoscutul studiu despre „Postumele” lui Eminescu. Aici publică în primii ani ai apariţiei Vieţii Româneşti şi E. Lovinescu, H. Sanielevici, Al Philippide, se publică traduceri din poeţi germani sau francezi. O cronică externă semnează în 1908 I. G. Duca, scrisori din Germania publică G. I. Ionescu-Siseşti. Sunt prezenţi cu poezii, alături de G. Topârceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu, Artur Stavri, D. Anghel, cu proză Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Constanţa Moscu. Dar revista nu este dedicată numai literaturii. Cuprinde o cronică ştiinţifică, semnată în primii ani de Paul Bujor, mai târziu de N. Leon, o cronică pedagogică (D. Drăghicescu), una artistică (Spiridon Antonescu) etc. Revista apărea cu 12 numere pe an, în afară de primul şi ultimul al acestei perioade. Viaţa Românească apare într-o primă perioadă, din martie 1906 până în iunie 1916, când îşi încetează apariţia din cauza intrării României în război.

Înainte de a-şi relua apariţia, în martie 1920, grupul de la Viaţa Românească scoate în 1918 ziarul Momentul şi, în 1919, săptămânalul Însemnări literare. Revista era deschisă şi scriitorilor care nu trăiau la Iaşi. Primul număr de după război apare în martie 1920. Îi regăsim în numerele din acest an pe corifeii seriei anterioare: Ioan Al. Brătescu-Voineşti, Jean Bart, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Al. A. Philippide, Mihail Sadoveanu, G. Topârceanu, dar apar şi nume noi, precum Lucian Blaga, George Coşbuc, Adrian Maniu, Ion Minulescu, Luca I. Caragiale şi Ioan Gherea, Al. O Teodoreanu, Romulus Cioflec. Studii şi articole semnează: I. Iordan, Ion Petrovici, I. Simionescu, Gr. Antipa, Paul Zarifopol, Petre Andrei, Mihail D. Ralea, D. I. Suchianu. În anii ce urmează, vor apărea şi nume nume, precum cel al filozofului D. D. Roşca, al diplomatului Constantin Vişoianu, al profesorului şi esteticianului Tudor Vianu.

Între anii 1930 şi 1940, Viaţa Românească apare la Bucureşti şi este tipărită în Atelierele „Adevărul” de pe str. Constantin Mille. Vechiul grup al revistei, de la Iaşi, continuă să fie prezent în paginile acesteia, cu Mihail Sadoveanu, care începe cu…Târg moldovenesc din 1890, G. Topârceanu, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Jean Bart, Radu Rosetti. Apar şi nume precum: Ion Minulescu, Henriette Yvonne Stahl, Dragoş Protopopescu. În aceşti ani începe să publice la revistă şi G. Călinescu. În acelaşi an cu prima sa apariţie, 1932, apare în Viaţa Românească Povestea magului călător în stele, marele poem al lui Eminescu. În aceşti ani revista este condusă de Mihail Ralea, care crede, în articolul său editorial din 1933, intitulat Misiuni pentru viitor, că „Pecetea particulară a secolului al XX-lea este apusul individualismului şi victoria formelor colective de viaţă.”, continuând cu „Vom da toată atenţia, sprijinul şi simpatia noastră sistemelor în care socialul cu corelatele lui de solidarizare şi cooperaţie, domină individualismul anarhic şi incoherent. Etatismul, economiile dirijate, cooperatismul etc., etc. au toată adeziunea noastră.” Să fi fost un preludiu la adeziunea sa la regimul comunist? Tot în 1933, G. Călinescu salută patru noi colaboratori ai Vieţii Româneşti, pe Ion Vinea, Camil Petrescu şi Ticu Arhip şi pe Hortensia Papadat-Bengescu, care, de fapt, revenea în paginile revistei.

În 1936 dispar, pe rând, G. Ibrăileanu şi C. Stere, acesta din urmă fiind autorul unui necrolog de nouă rânduri, dedicat celui dintâi.

La 6 septembrie 1940, Viaţa Românească îşi încetează apariţia. Ultimul număr îi are ca directori pe Mihail Ralea şi Gh. Oprescu, iar ca redactor şef pe D. I. Suchianu.

Revista reapare în decembrie 1944, avându-i ca directori pe Mihail Ralea şi D. I. Suchianu. Printre colaboratori, Mihai Beniuc, Florian Nicolau, un tânăr filozof a cărui carieră s-a frânt din cauza regimului comunist, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Cella Serghi, F. Aderca, alături de Mihail Sadoveanu, Demostene Botez, Al. A. Philippide. Lucreţiu Pătrăşcanu îşi publică aici un fragment din lucrarea Un veac de frământări sociale, din care mai publicase în 1937 şi 1938, semnând cu pseudonimul Ion C. Ion. Încep să apară nume noi, precum Miron Constantinescu, în 1945, cu o comemorare a lui Lenin. Semnele vremii… În vara lui 1946, Viaţa Românească îşi încetează din nou apariţia.

În iunie 1948, Viaţa Românească reapare, cu menţiunea „Revistă a Societăţii Scriitorilor din România” (din decembrie: R.P.R.). Comitetul de direcţie este alcătuit din: Ion Călugăru, Miron Constantinescu, Gáal Gabor, Corin Grosu, N. Moraru, Perpessicius, Camil Petrescu, L. Răutu, Al. Rosetti, Zaharia Stancu, D. I. Suchianu, Cicerone Theodorescu, acesta din urmă fiind redactor şef. Pe postul lui Ibrăileanu, de secretar de redacţie, este Corin Grosu. Redacţia se afla pe actualul Bulevard Lascăr Catargiu, la nr. 39. În anii ce vor urma, revista plăteşte, cum se spune, un greu tribut proletcultismului, cultului lui Stalin şi ideilor sovietice, realismului socialist. Din 1950, nu se mai menţionează numele conducerii revistei, ci doar că apare „sub conducerea unui comitet de redacţie”.

La 50 de ani de la prima sa apariţie, în 1956, Petru Dumitriu îi dedică un articol împănat – cum altfel? – de critici la adresa poporanismului, o „concepţie neştiinţifică”, dar şi de recunoştinţă pentru „Partidul Muncitoresc Român”, „datorită căruia…” etc., etc. Cât despre Tudor Arghezi, acesta evocă scena de la tratativele de pace de la Paris din 1919, când colecţia revistei i-a fost arătată, spune poetul, lui Brătianu, care era iritat de cultură şi de risipa de hârtie care se făcea cu o asemenea revistă. De fapt, spun alţii, colecţiile revistelor Viaţa Românească şi Convorbiri literare au constituit acolo un atù pentru România, demonstrând tocmai faptul că, prin cultură, ţara aparţinea Europei…

În acei ani au publicat la Viaţa Românească mai toate figurile importante ale literaturii române. Revista a fost condusă până în 1974, de Demostene Botez şi Radu Boureanu.

În nr. 5 din anul 1974, aflăm menţionată conducerea revistei din acel timp: redactor şef – Radu Boureanu, colegiuul redacţional: Alexandru Balaci, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Şerban Cioculescu,, Vladimir Colin (secretar general de redacţie), Lucia Demetrius, Paul Georgescu, Iorgu Iordan, Al. Philippide, Ioanichie Olteanu (redactor şef adjunct), Zaharia Stancu, D. I. Suchianu, Nicolae Tertulian.

Din nr. 6/1974, comitetul de redacţie se modifică: Alexandru Balaci, Radu Boureanu, Remus Luca, George Macovescu, Cornel Regman; redactor şef: Ioanichie Olteanu; secretar general de redacţie: Vladimir Colin.

În anii 80, în revistă sunt prezente mai toate personalităţile literaturii la zi, dar şi gânditori precum Constantin Noica şi Mihai Şora sau mai tinerii, în plină afirmare, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Până la nr. 1 din 1987, redactor şef este Ioanichie Olteanu, iar secretar responsabil de redacţie (noua titulatură a secretaruluii general de redacţie, menită să lase un singur „secretar general” peste toată ţara, aşadar secretar responsabil de redacţie: Gheorghe Pituţ.

De la nr. 1/1987, aflăm că Viaţa Românească „APARE LUNAR sub conducerea unui Consiliu de redacţie coordonat de Alexandru Balaci, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor”. Redacţia număra, în ultimii ani 80, nume de rezonanţă ale literaturii româneşti, precum poeţii Florenţa Albu, Cezar Baltag, Ileana Mălăncioiu, Gheorghe Pituţ, critici precum Cornel Regman, Marin Niţescu, Eugenia Tudor-Anton, ca să-i cităm pe cei mai cunoscuţi. Printre redactorii revistei în acei ani s-au mai numărat: Damian Necula, Ioana Creţulescu, Sânziana Pop, Vasile Andru, Petre Got, Traian T. Coşovei, Nicolae Prelipceanu. Revistă a Uniunii Scriitorilor, întâi din RPR, apoi din RSR, şi finalmente din România, Viaţa Românească a publicat în paginile sale texte ale mai tuturor numelor de referinţă în epocă, dar şi azi, ale literaturii româneşti contemporane, de la Marin Preda la Florin Mugur, de la Mircea Ciobanu la Nicolae Breban şi Nichita Stănescu.

La nr. 1/1990, se menţionează COLEGIUL: Mihai Şora, Petru Creţia, Gabriel Liiceanu, Mircea Martin, REDACTOR ŞEF: Cezar Baltag şi COLECTIVUL REDACŢIONAL: Florenţa Albu, Vasile Andru, Traian T. Coşovei, Petre Got, Ileana Mălăncioiu (redactor şef adjunct), Gheorghe Pituţ (secretar general redacţie), Nicolae Prelipceanu. Redacţia se afla, din 1977, la adresa actuală.

Din 1993, după criza revistelor de la Uniunea Scriitorilor din România, revista Viaţa Românească este editată în colaborare, de USR şi Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate. Redactor şef adjunct este Cezar Baltag, dar secretar general de redacţie este Aurelian Titu Dumitrescu, iar în redacţie mai apar George Gibescu, Gheorghe Grigurcu şi Liviu Ioan Stoiciu.

Nr. 7-8/1997 este îndoliat de dispariţia lui Cezar Baltag. De la numărul următor, revista este condusă de Alexandru Paleologu, ca director, şi de Caius Traian Dragomir ca redactor şef. Secretar de redacţie este Auirelian Titu Dumitrescu, iar redacţia este formată din: Vasile Andru, George Gibescu, Petre Got, Gheorghe Grigurcu, Liviu Ioan Stoiciu. În 2002, îl găsim pe Alexandru Paleologu ca director onorific, un lung colegiu, iar ca redactor şef pe Caius Traian Dragomir şi redactor şef adjunct pe Liviu Ioan Stoiciu.

Din 2006, redactor şef este Nicolae Prelipceanu, redacţia fiind  compusă din: Marian Drăghici (redactor şef adjunct), Florin Toma, Liviu Ioan Stoiciu şi Dan Iancu.

În decembrie 2008, s-au acordat  primele premii ale revistei Viaţa Românească, filozofului Mihai Şora, dramaturgului Matei Vişniec şi criticului Antonio Patraş.

摘要：

历史沿革

《Viaţa Românească 》杂志 1906 年 3 月创刊于罗马尼亚雅西，由Constantin Stere 和 Paul Bujor 担任主编，后者负责科学栏目。Paul Bujor于1907 年退休，后由雅西出版界翘楚、文学评论家和作家G. Ibrăileanu继任，他的小说让大众更了解阿德拉本人，而非经由其名著《罗马尼亚文化中的批判精神》。该杂志不仅致力于文学，还涵盖自然科学编年史，第一年由 Paul Bujor 签署，之后由 N. Leon 签署，以及教育编年史（D. Drăghicescu负责），艺术编年史（Spiridon Antonescu负责） 等。杂志每年发行 12 期。1906 年 3 月至 1916 年 6 月期间，由于罗马尼亚参战而停刊。

在复刊前的1920 年 3 月，来自 Viaţa Românească 的文学社团于 1918 年创立了《Momentul》报，1919 年创立《Însemnări literare》周刊。战后第一期于 1920 年 3 月出版。其中包括之前的编辑部成员：Ioan Al、Brătescu-Voineşti、让·巴特、德莫斯坦·博特兹、奥蒂利亚·卡齐米尔、米哈伊·科德雷阿努、霍滕西亚·帕帕达特-本杰斯库、阿尔、A. Philippide、Mihail Sadoveanu、G. Topârceanu，也涌现出新面孔，包括 Lucian Blaga、George Coşbuc、Adrian Maniu、Ion Minulescu、Luca I. Caragiale 和 Ioan Gherea, Al。O Teodoreanu, Romulus Cioflec等。研究和论文作者包括：I. Iordan、Ion Petrovici、I. Simionescu、Gr. Antipa、Paul Zarifopol、Petre Andrei、Mihail D. Ralea、D. I. Suchianu。随后的几年，出现了一些新名字，包括哲学家 D. D. Roşca、外交官 Constantin Vişoianu、教授和美学家 Tudor Vianu 等。

1930 年至 1940 年间，《Viaţa Românească》编辑部迁移到布加勒斯特，在康斯坦丁米勒街的“Adevărul”工作室印刷。来自 雅西的旧版杂志继续出现在其页面上，其中包括1890 年摩尔多瓦博览会之后加入的Mihail Sadoveanu，G. Topârceanu、Demostene Botez、Otilia Cazimir、Jean Bart、Radu Rosetti。还有一些新人包括：Ion Minulescu、Henriette Yvonne Stahl、Dragoş Protopopescu。该段时间，G. Călinescu 也开始在杂志上发表文章。同样在1932 年，埃米内斯库的伟大诗篇《星际旅行的魔术师》刊登在《Viaţa Românească 》上。此阶段，杂志由 Mihail Ralea 掌舵，他在 1933 年题为《未来使命》的社论中表示，“二十世纪的特殊印记是个人主义的日落和集体生活方式的胜利。”

同样在 1933 年，G. Călinescu 迎来了《罗马尼亚生活》栏目的四位新同仁，Ion Vinea、Camil Petrescu 和 Ticu Arhip 以及 Hortensia Papadat-Bengescu，他们再次回归编辑团队。

杂志于 1944 年 12 月复刊，由 Mihail Ralea 和 D. I. Suchianu 担任主编。众多合作者中包括米哈伊·贝纽克、弗洛里安·尼科劳、米龙·拉杜·帕拉斯基韦斯库、吉奥·杜米特雷斯库、塞拉·塞尔吉、F. Aderca，以及米哈伊尔·萨多韦亚努、德莫斯特恩·博特兹、阿尔和A.菲利普等。Lucreţiu Pătrăşcanu 在此发表了他于 1937 - 1938 年的作品《社会动荡的世纪》节选，并以笔名 Ion C. Ion 署名。1946 年夏天，《罗马尼亚生活》栏目取消。

1948 年 6 月，《Viaţa Românească》复刊并并与《罗马尼亚作家协会杂志》建立合作。指导委员会成员包括：Ion Călugăru、Miron Constantinescu、Gáal Gabor、Corin Grosu、N. Moraru、Perpessicius、Camil Petrescu、L. Răutu、Al。Rosetti、Zaharia Stancu、D. I. Suchianu、Cicerone Theodorescu，后者为主编。编辑部位于当前的 Lascăr Catargiu Boulevard大街39号。

......

如今，《 Viaţa Românească》 成为了一部由作家协会副主席 Alexandru Balaci 协调，编辑委员会每月出刊一次”的杂志。在过去的 80 年里，编辑部统计了罗马尼亚文学中众多响亮名字曾在本刊发表作品，包括诗人 Florinţa Albu、Cezar Baltag、Ileana Mălăncioiu、Gheorghe Pituţ，以及 Cornel Regman、Marin Niţescu、Eugenia Tudor-Anton 等评论家。最广为人知。当年该杂志的编辑包括：Damian Necula、Ioana Creţulescu、Sânziana Pop、Vasile Andru、Petre Got、Traian T. Coşovei、Nicolae Prelipceanu等。《Viaţa Românească》在其页面上发表了当时大多数参考名称的文本，目前也发表当代罗马尼亚文学作品，从 Marin Preda 到Florin Mugur，从 Mircea Ciobanu 到 Nicolae Breban 和 Nichita Stănescu。

官网链接：

https://www.viataromaneasca.eu/revista/2021/07/poeme-de-yin-xiaoyuan/

部分文本中文版：

完整版：意大利元老级文学大刊《尤利西斯》刊发殷晓媛金属风组诗《哥特函数》

（以下为节选）

Du suchst mich jede Nacht

in meinen Träumen heim.

每一夜，你在我梦中围狩我

Um während ich tief schlafe,

mit mir zusamm zu sein.

当我沉入幽眠，你便悄然在侧

Du treibst ein böses immerwährendes Spielchen mit mir,

all meine Hoffnung zerreißt du wie Papier.

你玩弄着这永无穷尽的可耻游戏，

我只想把你像纸一般撕成碎片

——Nachtblut《Nie Gefragt》

理想化女人[1]分泌的光泽无法逃脱地心引力

浑圆如珍珠，往往又自带尖刺，猩红桌布映出烈酒的毒烟

悬链线攀定于无物——夜色浆果旋即垂下

波提切利以羽毛扫去佛罗伦萨的齑粉：

达·芬奇出品的珍珠头饰夫人[4]与温德尔·哈尔特造就的俄罗斯女大公[5]

受制于如出一辙的荣耀公式——身世、爱情、传奇与秘而不宣

静物、死物及无物隔着丝线细的红色裂纹

“Vanitasvanitatum omnia vanitas。”

故而埃尔西德[6]更愿意将时间点前移，以避开黄昏桥段

晚餐席间第十四个人是侧写师

不断弹出的VR对话框被“他们惧怕的天鹅绒般的暗色”[8]引括

除餐具器皿上的高光还刻录着后世的蜘蛛和旁落的晚照

不比剧院大吊灯[9]噩兆四溅，孤悬的枝状烛台夹杂伦敦腔

——“十个小士兵,一个也不剩”[10]

他无法诊断加略人内存溢出导致黑屏的根源

冬青枝般盘曲的雪夜街道，游狼踟蹰，壁炉火花朵般炸开阒寂

追问本身即属于逻辑倒错

继施洗约翰之后客串德古拉

最出戏莫过于双手沾满广告色

[1]悬链线 (Catenary)指的是一种曲线，指两端固定的一条(粗细与质量分布)均匀、柔软(不能伸长)的链条，在重力的作用下所具有的曲线形状，例如悬索桥等，因其与两端固定的绳子在均匀引力作用下下垂相似而得名。适当选择坐标系后，悬链线的方程是一个双曲余弦函数，其标准方程为：y=a cosh(x/a)，其中，a为曲线顶点到横坐标轴的离。17 世纪意大利著名天文学家伽利略（G. Galileo, 1564～1642）、荷兰著名数学家吉拉尔（A. Girard, 1595～1632）都曾误认为链条的曲线是抛物线。连雅各·伯努利这样的一流数学家都一筹莫展。后来，德国大数学家莱布尼茨（G. W. Leibniz, 1646～1716）正确地给出了铁链的曲线方程y=acosh(x/a)，这正是一条双曲余弦曲线。接着，雅各·伯努利的弟弟约翰·伯努利（JohnBernoulli, 1667～1748）也成功解决了悬链线问题，当时年仅24岁。

[2]Nachtblut（夜血）乐队成立于2005年，是一支德国的旋律黑金属乐队(Dark Metal)， 歌唱的主题涉及死亡，战争，神话，仇恨等。2007年的《Das erste Abendmahl》（“第一次圣餐”）是他们发行的首张专辑。

[3]桑德罗·波提切利《理想化的女人肖像》（IdealizedPortrait of a Lady）是西蒙内塔·韦斯普奇的理想化肖像，她是一位年轻的贵妇，在十六岁时结婚，是波提切利《维纳斯的诞生》（The Birth of Venus）中维纳斯的原型。她被认为是佛罗伦萨最美丽的女人。除了波提切利之外，她还为其他画家提供了灵感。她二十三岁时年轻无子女。据推测，她完全没有出现在公共场合。她的珠子，缎带，羽毛和人造假发的发型，即使按照佛罗伦萨的标准，也会过于精致和高飞。她的服装更有可能是古董或古典神话风格的若虫服装。这位女士的胸部在四分之三的视野中转过来，露出了她戴在脖子上的一个浮雕奖章。她的个人资料显示，大奖章是“尼禄的封印”的副本，这是一个代表阿波罗和玛息阿（Apollo & Marsyas）的著名古董红玉髓，属于洛伦佐·德·美第奇（Lorenzo de'Medici） 。1469年，父亲去世后共同继位统治佛罗伦萨的罗伦佐·梅迪契和朱利亚诺·梅迪契（Lorenzo&Giuliano de Medici）兄弟，同时都爱上了她。据说她曾一度是罗伦佐的情妇，但由于罗伦佐比较注重实际，终日忙于政务，在两人都力求表现对她的爱超过对方的暗斗中，败给了他的富有浪漫情调的弟弟。决定性的一次争夺是1476年兄弟两人的La Giostra（马术比赛），朱利亚诺取得了胜利，因而也就赢得了西蒙内塔。从这时起，西蒙内塔又有了一个“美的皇后”的称号。但是成为朱利亚诺的妻子之后不久，西蒙内塔就病了。她患的是肺结核，而且发现时就已到晚期，不久她就像美丽的花朵一样凋谢，于1476年4月26日病逝。

[4]列昂纳多·达·芬奇1490年间创作的侧面肖像画《戴珍珠头饰的夫人像》。那一串从头绕到颈项的长长的珍珠，几乎每一颗的立面、高光及其圆润感都作了细腻的绘写；黑色的披风和红色的束胸上衣，紧紧地衬托出这位女性的丰满的胸脯，从而增强了贵妇人的华贵与庄重感。如果说，达·芬奇在《蒙娜·丽莎》上所注重的是她的神秘的笑容，那么，在这里，画家是以精确的素描结构赞美着这位妇女的绝世容貌。

[5]温德尔·哈尔特（Franz Xaver Winterhalter，1805-1873），德国宫廷画家，专门绘制欧洲的王室形象：奥地利，德意志，俄罗斯，法国，英国，甚至亚洲的皇帝国王和王后们，都请他做过肖像画。高超的技艺，丰厚的酬金，这位欧洲宫廷画家，成为当时最富有的画家之一。其诸多作品中包括：《俄罗斯女大公，亚历山德拉-罗西菲芙娜》 （AlexandraIosifovna, Grand Duchess of Russia）《玛丽亚·费欧多洛夫娜皇后肖像》（EmpressMaria Feodorovna）等。

[6]在艺术领域，虚空派是一种象征艺术。尽管在各个时代均有衍生，但与之关联最大的是北欧弗兰德斯的静物画以及16-17世纪的荷兰艺术风格。这个词是拉丁语，意为空虚、松散、无意义的尘世生活和转瞬即逝的虚荣。圣经《传道书》在1:2章节中经常引用这个词语——虚空的虚空。凡事都是虚空(vanity ofvanities; all is vanity.)拉丁文版圣经把这个词翻译为Vanitas vanitatumomnia vanitas（“虚空的虚空，一切都是虚空。”）。在詹姆斯国王组织编纂的圣经版本中，该词被翻译为虚无中的虚无，彻底的无意义。新国际版本圣经中，该词被解释为一切都无意义。

[7]Alcide Théophile Robaudi （1850 – 1928） 的画《年轻的新娘》。

[8]Theatreof Tragedy（悲情剧院）《Velvet Darkness They Fear》。Theatre of Tragedy或许不是第一个尝试将女音主唱或是将80年代英伦哥特摇滚元素融入于金属乐当中的乐团(如Paradise Lost)，但他们却是确立哥特金属风格与带动哥特金属发展的首要功臣之一！TOT将悠柔的女音演唱、death metal的死腔、哥特摇滚闇中带美的精髓，与沉重的doom metal相互融合，成为了新型态的gothic death metal，TOT的音乐元素，如优美女音主唱与death男腔对唱的形式，大量的键盘弦乐、钢琴运用，都成为日后gothic metal的最基本要素。柔弱女音与残暴死腔的对唱，犹如天使与恶魔般的对比，黑闇兼具优美感的气氛与旋律，都是TOT为哥特金属做出的定义。

[9] 《歌剧魅影》中，拉乌尔和克里斯蒂娜相拥离开屋顶后，魅影痛苦于拉乌尔对克里斯蒂娜的迷惑以及克里斯蒂娜的背叛，决定诅咒他们。在《哑仆》演出结束演员谢幕时，剧院的大吊灯坠下砸在克里斯蒂娜跟前。

[10]出自阿加莎•克里斯蒂《And Then There Were None》（《无人生还》）。

Darkness calling come to reap me from my love

黑暗的召唤将我从挚爱之人身边收割

I desire you for all my heart I＇ve come to this

多么渴望你，我燃尽整颗心才得以走到今天

——Charon《Desire You》

在他蕾丝眼帘上放上两枚金币[3]

从Awe’s Helm[4]刺青穿越到花瓣唇妆[5]只需一记裂帛之声

此时忒修斯之船[6]的齿轮以必朽的觉悟啮合又狠狠放开

碎冰企图切割船舷，不肯俯就的舵手在漩涡里追踪移动的深渊

魔王，当你开口消去他的声名[7]，唇间有大提琴近乎酥麻的颤音

直线的缠绕类似金属划痕，短而碎，容易被视作迈克尔·贝式的兽迹[8]

鱼场灯火冷滑，打不透猫妖般变形的鱼群风暴

Ishavskatedralen[9]锐角切入极光，等待福音派的圣灵充满龟息的骨朵

一种分割到1/12拍的离心运动，此时彼态互为掎角之势

云游之人在几何空间探寻初衷

冥河邈远，不渡无缘之人[10]

[1]圆的渐开线：把一条没有弹性的细绳绕在一个定圆上，拉开绳子的一端并拉直，使绳子与圆周始终相切。即在平面上，一条动直线（发生线）沿着一个固定的圆（基圆）作滚动的过程中，此直线上任意一点的轨迹，称为此基圆的一条渐开线。渐开线圆柱齿轮是齿轮中的一种。在实际应用中，渐开线和摆线主要用来设计齿轮、齿条的形状。齿轮的齿形由渐开线和过渡线组成时，便被称为渐开线齿轮。因渐开线具有众多优点，是应用最广的一种齿轮曲线。

[2]Charon（亡灵摆渡人）芬兰哥特金属乐队，成立于1992年，风格为哥特金属，死亡金属。《Desire You》出自其2002年专辑《Downhearted》。传说中，冥界的入口有数条河， 第一条河为阿刻戎（Acheron），怨河，苦恼河，欲入冥界者必先通过此河，想过河的死者必须支付渡资，否则会被冥河摆渡人卡隆将死灵无情地抛入河中，据说阿刻戎的水质比重比阳世间的水轻上许多，有“羽沉河”的称号，除非藉着冥界的船只，否则人的肉身几乎是不可能渡过的。

[3]古希腊人丧葬习俗，在死者眼睛上放两枚金币，作为冥河渡资，见电影《特洛伊》。现代考古研究又称习俗是在死者嘴中放置钱币。

[4]敬畏之舵:(The Helm Of Awe)，是古北欧非常流行的一个魔法符文，经常出现在各种萨迦故事中，比如屠龙勇士西哥德(Sigurd)击败毒龙法夫尼尔(Fafnir)的时候，从他的宝藏中得到过。这个符文的效果大概是能够保护使用者，同时给敌人带来恐惧和挫败感。Helm这个词在古英语和古日耳曼语中是保护，覆盖的意思，现代的helmet 头盔就来自于这个词。大家应该也都注意到了，这个符号有八个角，24个定点，从中心射出。而这八个角里面也是有学问的，有一种说法是，他们是两个卢恩符文的结合。我们都知道，维京人使用的卢恩符文一般是用来书写咒语的，每个字母都有其各自的意思，  这里就有Algiz和 Isa 两个符文，Algiz代表了宇宙中神圣的力量和胜利，Isa则代表着冰，冰这里可以理解为固化和平静，所以这个魔法符文大概的意思就是，获得克服外界困难的强大力量和心灵宁静与强大。

[5]清朝流行花瓣唇妆，清代时期，上层贵族的女子穿旗袍、戴云肩、梳旗头，偏爱以橘色系为主的艳丽妆容，一般脸颊着色偏暗，眉妆则采用柳叶眉、水眉、平眉、斜飞眉等较素净的式样。而民间女子特别是江南地区的，大多保留着明朝时期的打扮。点唇式样还是比较统一的，以艳红居多，并且涂抹部分非常小，上下唇各抹一小点。这里指Charon《Colder》MV中的该种唇妆。

[6] 公元1世纪的时候普鲁塔克提出一个问题：如果忒修斯的船上的木头被逐渐替换，直到所有的木头都不是原来的木头，那这艘船还是原来的那艘船吗？因此这类问题现在被称作“忒修斯之船”的问题。有些哲学家认为是同一物体，有些哲学家认为不是。在普鲁塔克之前，赫拉克利特、苏格拉底、柏拉图都曾经讨论过相似的问题。近代霍布斯和洛克也讨论过该问题。这个问题的有许多变种，如“祖父的旧斧头”。

[7]指Charon同专辑单曲《Erase Me》。

[8]指《寂静之地》，由约翰·卡拉辛斯基执导，迈克尔·贝等制作，艾米莉·布朗特、约翰·卡拉辛斯基、诺亚·尤佩领衔主演的恐怖电影。该片讲述了一家人带着幸存的两个孩子来到乡下躲避怪兽，他们用手语交流，每天在小心翼翼中度日的故事。其中充斥着神秘生物的划痕。

[9]北极大教堂（ArcticCathedral），通常也被称为 Ishavskatedralen，它是一座福音派路德礼拜堂。北极大教堂始建于 1965 年，是一座由 Jan Inge Hovig 主持建造的充满现代设计风格的建筑。大教堂位于特罗姆瑟市中心对面，特罗姆瑟大桥南岸的特罗姆斯达伦山谷上，它是特罗姆瑟著名的地标性建筑，整体呈白色三角形的雪山造型，拥有北欧最大的彩色玻璃窗。

[10] 原句来自白马寺后殿门对联“天雨虽宽，不润无根之草；佛门广大，难度无缘之人。”

作者简介：

殷晓媛

“百科诗派”创始人、智库型长诗/小说/诗剧/实验文本作者、“泛性别主义”写作首倡者、从事中、日、英、法、德多语言写作。中国作家协会、中国诗歌学会、中国翻译协会会员。著有长诗11000行长诗“前沿三部曲”、六万行结构主义长诗“风能玫瑰”等，小说四十万字，诗剧及实验文本若干卷。出版四部中文诗集：《印象之内，物象之外》、《它们曾从卓尔金历中掠过》、《前沿三部曲》、《播云剂》（百科诗派创派10周年年鉴系列）、一部英文诗集《Cloud Seeding Agent》（美国Pinyon Publishing出版社，2020）及多部译著，最近一部为2018年8月纽约New Feral出版社出版的《成为一条河流》（Bill Wolak著）。作品被译为法语、德语、西班牙语、意大利语、瑞典语、葡萄牙语、阿拉伯语、爱尔兰语、加利西亚语、芬兰语、罗马尼亚语、希腊语、爱沙尼亚语、俄语、孟加拉语、希伯来语、马其顿语、土耳其语、保加利亚语、日语、匈牙利语、阿尔巴尼亚语、波斯语、克罗地亚语等，发表包括英国《the New Humanist》《新阿拉伯人报》、爱尔兰《Comhar》、美国《Madswirl》《Pinyon Review》《Contrapuntos》、意大利《La Macchina Sognante》《Argo》《Rivista Letteraria》《L’Ulisse》、西班牙《La Libélula Vaga》《Aullido》、墨西哥国家诗歌学会《Poesía÷Neón》、希腊《Diastixo》、德国《Literarische Blätter》、法国《Recours au poème》、阿根廷《Buenos Aires Poetry》《Revista Excéntrica》、保加利亚《普罗夫迪夫文学》、葡萄牙《Adelaide》、罗马尼亚《Actualitatea Literară》《Poesis》、阿尔巴尼亚《Obelisk》、俄罗斯《Лиterraтура》《Новая Литература》等杂志，收录入《Caminos sin fronteras》等选本，在加拿大渥太华CKCU-FM 93.1波斯语电台等播放，参加国际融媒体专辑《Sal——国际诗歌 ╳ 音乐跨界专辑》（葡萄牙）等多个跨界艺术项目；著作被美国、英国、德国、法国、俄罗斯、爱尔兰、新西兰等国一百余家国家图书馆、世界顶级名校图书馆和大使馆大规模收藏。受邀参加“Poetry Vicenza诗歌节”（意大利）、“Bitola Literary Circle”云端诗歌节（北马其顿）；Aco Karamanov国际诗歌节（北马其顿）等国际诗歌节。2020年策划“100位国际一线诗人精品诗歌云诵读&表演国际诗歌节”——“誓[诗]大会”。百科诗派“2018人工智能纸魔方”（六国语版）”、“2019：创派12周年纪念徽章”、“百科诗派12周年‘诗 ╳ 影 ╳ 艺’跨界艺术联展册”+“2020‘诗 ╳ 影 ╳ 艺’跨界艺术联展册”、“2020年豪华精装版“天·地·人”摄影画册诗历”“‘国际誓[诗]大会’高定CD专辑”、“红 • 无限”诗密码魔方、“诗海密卷•百科诗派2021菲林日历”文创项目总策划及总设计师，所发起“百科之友主题跨界创作工坊”创作出各类综合文本、摄影、绘画、装置、音乐、对联、朗诵、书法作品二百余件。曾授权其独家翻译诗歌的包括美国、瑞典、爱尔兰、英国、澳大利亚、意大利、西班牙、加拿大、俄罗斯、沙特阿拉伯、法国、葡萄牙、芬兰、秘鲁、阿根廷、印度、日本、古巴、洪都拉斯、哥伦比亚、阿尔巴尼亚、北马其顿、罗马尼亚、玻利维亚、巴勒斯坦、厄瓜多尔等的200余位国际诗人。“2021国际性别平等年圆桌论坛”发起人。2018年独自游历全国名山大川，包括全程徒步登顶泰山。俄罗斯国家图书馆采编部部长T.V.彼得鲁先科将百科诗派著作誉为“横贯当代中国诗坛的百科诗学主义之强流”，多米尼加国家图书馆馆藏发展部部长Glennys Reyes Tapia则称之为“博大文化代表、书志编纂研究瑰宝”。

译者简介：

百科诗派作品外译、出版及发表一览：