伊弗内斯库诗10首
Agamemnon (Zile)
! o întâmplare
la fel cu celelalte
(puțin mai absurdă)
e si moartea noastră
pe care-o acceptăm
în cele din urmă
pentru că altfel viața
nu ne-o putem închipui:
și morții doriți într-atâta
cu mâna absenței
celei mai pure
își încing în jurul frunții
atributul imortalității:
vecinic dornic
să-și oglindească fața
sufletul nostru
cere moartea
în fiece noapte !
Amintirea Paradisului
Când eram mai tânar și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie, eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat; tu, visând, ai lacrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea aceea de acum!
Carnea noastră, de-i mai știi al ei parfum
Poamele ce-n poame stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad mâine toate, putrede, pe drum.
Fă-l sa fie, Doamne Sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da, fă sa-i cada carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea…
De profundis
! acum, fiindcă frigul face bulboane
și fiindcă eu sînt bolnav și mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peșteră,
iar voi să spuneți: îl vîna în fiecare zi !
! acum, fiindcă sînt sincer și milos,
vă rog să nu vă uitați în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
și deci nu plâng: nici rîsul meu
care vă chinuie, vă sluțește, feriți-vă de rîsul meu
într-însul mama e tot albă ! și inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfărîma
într-una din părțile balanței și va rămîne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. O, candoarea
capului din inimă, cu brațe !
! lăsați-mi numai lapte și mîncare
pînă mă scol mîini de dimineață
căci acum își fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinței !
! și socotiți-mă un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările,
și socotiți-mă-un lepros care se vindecă
și v-ar putea și omorî cu-mbrățișările !
! acum, fiindcă am chiar șaptezeci de ani
cu cei lăsați de mama,
îngăduiți-mi deruta suportabilă
și bucurați-vă de înțelepții tineri !
Doina
- Melodie fără sfârșit -
! într-o noapte am murire,
într-o noapte am murit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit,
fără teamă de orbire
pre Domnul l-am întâlnit!
sufletu-mi vârtej ca hăul
stătea gol în fața lui,
spune-mi, Doamne, care-i Răul
tot Răul Pământului?
spune-mi, Doamne, care-i Răul,
tot Răul Pamântului?
! dacă tot murim cu totul,
înviem apoi de tot?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot?
spune-mi, Doamne, care-i rodul
încarnării noastre-n Tot?
nu suntem doar un nimica
mai ușor ca negura?
numai groaza-ne și frica
poartă Sfânta Vergura?
numai groaza-ne și frica
poartă Sfânta Vergura?
! dacă ne-ai zidit, zidire
Doamne, Tu, cu mâna ta!
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,
o iubire doar iubire
sufletul mi-l lumina,
o lumină cu aromă
ca unul mirabil mac
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac,
pântece-matern-pleroma,
leacul neaflat în veac!
Doina (Dor de moarte)
!mai duceți-mă-n sicriu de ceață,
mai duceți-mă-n sicriu de fum,
sufletul meu vecinic nu se-nvață
cu-ngreita inimă de-acum,
mai duceți-mă-n sicrie, îngeri,
mai duceți-mă-n sicrii de foc,
m-am hrănit de scrîsnete și plîngeri
plin mi-s de pustiu și nenoroc!
!rob unei științe vechi, maithuna,
floarea mea de carne, liturghii
luminate Soarele și Luna
ți-au turnat în floarea cărnii vii,
Clara mea Lumină, Sunyatha,
către tine vin, în tine-am fost,
ictus blînd mă vei scăpa de Roata
vietuirilor fără de rost!
推荐阅读：